Muzeul de Istorie Turda, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, are plăcerea de a prezenta expoziția intitulată „De la Potaissa la Turda

Muzeul de Istorie Turda, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, are plăcerea de a prezenta expoziția intitulată „De la Potaissa la Turda

Muzeul de Istorie Turda, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, are plăcerea de a prezenta expoziția intitulată „De la Potaissa la Turda. Abordări contemporane în arheologia urbană”, organizată în cadrul proiectului cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul marchează un deceniu de activitate arheologică a specialiștilor din cadrul Muzeului de Istorie turdean, punând în lumină descoperiri arheologice de mare valoare pentru înțelegerea istoriei Turzii.

Expoziția temporară aduce în prim-plan o serie cercetări arheologice în urma cărora s-au evidențiat artefacte reprezentative atât pentru epoca romană, cât și pentru cea medievală. Piesele aparținând epocii romane reflectă aspecte inedite din viața cotidiană, socială și militară. Sunt aduse în atenția publicului obiecte de echipament militar, de uz casnic, accesorii inedite pentru Dacia Romana, un depozit monetar, elemente arhitecturale specifice stilului compozit, precum și elemente funerare și votive. De asemenea, împreună cu aceste artefacte, vor fi  ilustrate și contrucții civile caracteristice epocii romane la Potaissa.

În ceea ce privește Evul Mediu, atenția este îndreptată spre un tezaur spectaculos, compus din 397 de monede de argint, cu emitenți diferiți, datate în prima jumătate a sec. al XIV-lea.

Vernisajul expoziției va fi în data de 18 octombrie 2024, începând cu ora 13:00, la etajul 1 al clădirii muzeului.