Vânătoarea de exponate

După o scurtă, dar interesantă prezentare a colecțiilor muzeului, adaptată la vârsta și interesele participanților,  tinerii “cercetători” vor primi câte o fişă cu imaginea unui obiect de patrimoniu. Prin identificarea pieselor în vitrinele din spațiul expozițional, fişele vor fi completate individual cu informaţiile de pe etichete sau panourile explicative. Elevii vor fi îndrumaţi de muzeografi să „culeagă” cât mai corect şi complet toate datele despre exponate şi încurajaţi să deseneze obiectele de patrimoniu. La finalul activității se vor crea, pe grupuri de elevi, povești pline de imaginație în jurul artefactelor, urmând ca cele mai interesante dintre acestea să fie premiate.

Obiective:

  • familiarizarea elevilor cu spațiul muzeal și obiectele de patrimoniu;
  • însuşirea unor noi termeni, noţiuni sau date într-o manieră atractivă;
  • dezvoltarea spiritului de competiție și performanță;
  • dezvoltarea abilităților practice artistice;

Perioada: permanent (cu programare prealabilă de minim două săptămâni)

Durata atelier: cca 1,30 h

Grup țintă: cls. IV-XI

Taxă atelier: 10 lei/participant Maxim 50 participanţi/atelier