Ruinele vechiului oraș se întind pe dealurile și văile de pe malul stâng al Arieșului, fiind suprapuse parțial de orașul medieval și modern Turda. Planimetria vechiului oraș este mai greu de ghicit din cauza faptului că au coexistat cel puțin două comunități romane cu statute diferite: satul devenit municipium (și colonia) și comunitatea civilă care s-a născut în vecinătatea castrului legionar, canabae, formată din cetățeni romani și veterani. Descoperirile numismatice ne indică faptul că la început a fost locuită o zonă mai restrânsă (Valea Sândului și Dealul Zânelor), urmând ca ulterior locuirea să se extindă și pe Dealul Șuia. Odată cu venirea coloniștilor, situația așezării se schimbă. Ei vor locui la poalele Dealului Zânelor, spre sud de Valea Sândului, până în bucla mare pe care o descrie Arieșul. Descoperirile arheologice atestă faptul că după sosirea legiunii zonele principale locuite erau situate spre sud și sud-est de castru.

Potaissa ajunge un important centru din nordul provinciei Dacia atât datorită poziției sale pe drumul imperial, cât și datorită apropierii culoarului navigabil al Mureșului, a resurselor naturale bogate din zonă, de aurul din munții Apuseni și de sare.

Și industria ceramică a orașului Potaissa va cunoaște o dezvoltare o dată cu instalarea legiunii a V-a Macedonica. La periferia orașului, pe Dealul Zânelor, s-a dezvoltat un adevărat centru industrial cu ateliere pentru produs ceramică. O cantitate remarcabilă de artefacte (vase de uz comun, vase de lux, jucării, opaițe, unelte de olar, fibule, monede, piese mărunte din bronz și os) provin din vechile descoperiri de la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, dar mai ales din cercetările arheologice din 2005 și 2006. Până în prezent, pe o arie de cca 2500 mp s-au descoperit 20 de cuptoare de ars ceramica și un bogat material arheologic specific acestui meșteșug. Materia primă – argila de bună calitate – se găsea din abundență, iar pârâul Sândului reprezenta sursa de apă necesară olăritului.

Descoperirile arheologice din anii 1964 și 2006 conturează funcționarea a două ateliere de olari în sec. II – III d. Hr., constituite din cuptoare cu plan circular și stâlp central (cel mai răspândit tip de cuptoare din Dacia). Artefactele ceramice descoperite ilustrează laturi importante ale vieții cotidiene din epocă. Producția atelierelor ceramic ajungea în bucătăria și pe masa locuitorilor Potaissei (vase de uz comun și vase de lux), în mediul sacru al templelor și necropolelor (vase de cult, vase de libaţii, vase cu ofrande); produsele coroplasticei decorau casa (statuetele de ceramică) sau erau bucuria copiilor (jucăriile din lut ars).

În 1978 în marginea de Sud-Est a orașului Turda, pe Dealul Şuia, s-a cercetat un complex roman de vinificație. Alături de pivniță – depozit de vin (cella vinaria) – o încăpere parțial subterană de formă dreptunghiulară (7,82 x 2,96 m), s-a descoperit și o instalație anexă pentru zdrobirea strugurilor. Ca inventar arheologic au fost identificate 333 de vase întregi sau fragmentare, printre care recipiente de mare capacitate, un cosor de vie (falx vineatica) și numeroase obiecte de fier și bronz. Acest complex făcea parte probabil dintr-o gospodărie mai întinsă, o villa suburbană din apropierea orașului antic.

La pregătirea şi servirea mesei se intrebuinţa o varietate mare de vase ceramice, cele mai multe fiind produse în atelierele locale. Vasele din bronz, adevărate produse de lux, proveneau din Italia sau provinciile centrale ale Imperiului. Pentru transportat untdelemn şi garum (o pastă din peşte) din import se întrebuinţau amforele. În castru s-a cercetat un depozit de circa 100 de amfore fragmentare. Prezenţa frecventă a râşniţelor în descoperiri demonstrează măcinarea şi pregătirea pâinii. Tacâmurile folosite la servirea mesei erau lingurile din bronz de diferite forme şi dimensiuni şi cuţitele din fier. Furculiţa de mari dimensiuni descoperită pe Dealul Zânelor era folosită probabil ca ustensilă la bucătărie. Pentru băut se foloseau paharele din ceramică sau din sticlă, aşa cum se poate remarca şi pe unele monumente funerare. Deși în castru au existat, măcar teoretic, cuptoare pentru pâine, bănuim că soldații mâncau adesea o fiertură, un terci consistent din grâul zdrobit în mortaria sau în râșnițe. Astfel poate fi explicată prezența râșnițelor și larga răspândire în castru a străchinilor mari, din care se mânca terciul sau alte alimente, în timp ce farfuriile (formele plate în general) sunt rare.

La Potaissa produsele de import erau amforele, ceramica de lux (terra sigillata), opaiţele din lut şi bronz, vase din bronz sau sticlă. Diferite mărfuri ajungeau la Potaissa din provinciile centrale şi apusene ale Imperiului. Câteva balanţe şi numeroase greutăţi de cântar provin din castru şi din oraş. Pentru iluminatul artificial se foloseau în special opaițele de lut. Mai prețioase erau opaițele de bronz: mai rezistente, mai curate și adesea executate artistic, având și rol decorativ în locuințe. În colecțiile muzeului se păstrează două lucerne de bronz, un cârlig de fier pentru suspendarea opaițelor și o piesă care servea la agățarea și extragerea fitilului. Pentru lumânări se foloseau sfeșnice de bronz, din care la Turda s-au descoperit câteva piese de mare finețe.

Igiena şi îngrijirea corpului constituia un aspect important al vieţii cotidiene în epoca romană. În castru şi în oraş s-au găsit fragmente de oglinzi, cele mai multe fiind din metal bine şlefuit. Altele erau din sticlă de mici dimensiuni cu ramă din plumb ornamentată. Dacă femeile se coafau după moda lansată de împărătesele de la Roma, începând cu împăratul Hadrian, bărbaţii purtau barbă, aşa cum apar de altfel reprezentaţi pe monumentele funerare potaissense. Cine dorea totuşi să se bărbierească, se folosea de brice de felul celui descoperit în castru. Pentru aranjarea părului se foloseau ace din bronz şi mai ales din os, unele având capetele ornamentate. Produsele cosmetice şi parfumurile erau păstrate în mici recipiente de sticlă – unguentaria. Pentru curăţat uleiul şi praful la baie, se folosea un strigilis – o ustensilă specială pentru răzuit.

Războaiele marcomanice au prilejuit trimiterea in Dacia, pentru intărirea frontierelor nordice ale acestei provincii, a legiunii V Macedonica, a carei garnizoană va fi stabilită la Potaissa. Astfel localitatea devenea cel de-al treilea sediu al acestei legiuni după Oescus si Troesmis. Construindu-se un castru legionar la Turda, s-a marcat centrul unui imaginar arc de cerc pe care erau plasate deja castrele mai mici situate pe granitele de vest, nord, și nord-est ale provinciei. Ocupând Dealul Cetății, terenul domină orașul antic, ridicându-se cu circa 30m, fiind greu accesibil dinspre nord, est și sud, cu o bună vizibilitate a drumului imperial spre Napoca. Astfel acest amplasament permitea controlul asupra văii Arieșlui.

Aprovizionarea cu apă potabilă a castrului cât si a orașului Potaissa se făcea prin apeducte ce captau izvoarele din zona Copăceni-Sănduleşti. Conductele din tuburi ceramice erau îngropate la o adâncime de circa – 0,80 m (cota de îngheţ în Dacia) şi aduceau apa în castru (tuburi mai mici) şi în oraş (tuburi cu diamentru mai mare), care se ramificau apoi pe cartiere şi străzi. Alte locuinţe se aprovizionau din fântâni. Până în prezent în castru au fost cercetate trei fântâni.

Fortificatia, ridicată nu mai devreme de anul 170 p. Ch, a fost construită respenctând regulile regăsite in scrierile arhitectului Vitruvius. Astfel castrul este situat pe un platou ferit de inundații și destul de aproape de o sursă de apă. Porta decumana este orientată spre zona mai înaltă, iar porta praetoria spre răsărit.  Zidul de incintă era înalt de 5 m cu o grosime a fundațiilor de circa 1,6m, iar în fața acestuia se găsea un șanț de apărare lat de 12 m. Turnuri cu bastioane se aflau la colțurile castrului și câte doua pe laturile scurte respective 3 pe laturile lungi. Principalele drumuri din castru sunt via principalis si via praetoria la intersecția cărora era situată clădirea comandamentului, principia. De asemenea mai trebuia sa existe un complex termal cu sală de exerciții situate in praetentura dextra. În castru se mai aflau cazărmile celor nouă cohorte a câte 500 de soldați, locuințele ofițerilor, depozitele de cereale, atelierele și spitalul militar.

Cercetările arheologice din fortificație au fost intreprinse anual incepând cu anul 1971 și continuă până in prezent. Principalele obiective cercetate sunt porta decumana și bastionul de nord-vest, principia clădirea comandamentului, complexul termal cu o parte din palestra, și o centuriae destinată strict militarilor. Pe lângă obiectivele arhitehtonice mai sus menționate, cercetările au scos la lumină un bogat material arheologic, obiecte de uz comun (unelte, ceramică), opaițe, piese specifice de armament și echipament militar, monede, podoabe, sculpturi și inscripții pe marmură. Piesele reprezentative pot fi admirate in spațiul expozițional.

Clădirea comandamentului (principia) este situată la intersecția drumurilor principale din castru: via principalis și via praetoria. Este cel mai mare edificiu roman descoperit în provincia Dacia și una dintre cele mai întinse clădiri de comandament din Imperiul Roman. De formă dreptunghiulară (125 x 72 m), cu suprafață de 0,89 ha, ocupă 3,80% din teritoriul fortificației. Intrarea în complex se făcea la mijlocul laturii de răsărit, printr-un arc de triumf monumental, cu trei deschideri. O curte vastă era înconjurată de portice din care se pătrundea în încăperile care închid principia spre nord și sud, câte 14 camere pe fiecare latură. În acestea se depozita armamentul. Încăperile care flancau intrarea serveau drept birouri dar și pentru depozitarea amforelor în care se aducea untdelemn din import. Spre vest, din curte se intra în basilica, o vastă salã (70 x 17 m) pentru adunări, prevăzută la ambele capete cu podiumuri (tribunalia). Întregul complex se întindea spre vest cu un șir de încăperi. În mijloc se găsea sanctuarul castrului (aedes principiorum), în absida căruia stăteau stindardele legiunii. La subsolul sanctuarului se găsea camera de tezaur (aerarium), unde militarii își depozitau soldele. Sanctuarul era flancat de birourile legiunii. Cercetările arheologice din clădirea comandamentului au fost urmate de lucrări de conservare a ruinelor.

Un alt obiectiv important din cuprinsul fortificației, intens cercetat arheologic este complexul termal. Situat în praetentura dextra a castrului, termaele ocupă o suprafață de peste jumătate de hectar. Numai clădirea comandamentului depãșea în monumentalitate complexul termal. Grosimea neobișnuită a zidurilor (construite din piatră și cărămidă) și bolțile din beton roman au contribuit la conservarea ruinelor timp îndelungat, probabil până prin secolul al XVIII-lea. Construcția era prevăzută cu instalațiile necesare de aducțiune, încălzire și distribuție a apei, canale deversoare și sistem de hypocaustum (încălzirea încăperilor cu aer cald care circulă pe sub pardoseală și prin pereți). Apa provenea din fântâni dar mai ales din apeductul care aproviziona castrul, pornind de la izvoarele situate în zona Săndulești și Copăceni. S-au descoperit spațiile specifice băilor romane: apodyterium (vestiar), frigidaria (bazine cu apă rece), tepidaria (spații pentru băi cu aburi), caldaria (bazine cu apă caldă), latrinae. Alături se găsește o mare sală de 1200 mp pentru exerciþiile fizice (palestra). Se remarcă sistemul ingenios de construcție a bolților, cu un cofraj din tuburi de lut ars care reducea totodată greutatea acoperișului. Băile aveau pereții pictați cu roșu pompeian, negru, verde și alb. S-au descoperit câteva statui de divinitãți (Hercules, Serapis) care decorau încăperile și curțile, și altare dedicate zeitãților sănătãții (Aesculapius și Hygia) ori zeiței Fortuna (protectoarea termelor).

Un alt obiectiv cercetat arheologic in cadrul castrului sunt barăcile soldaților dispuse in praetentura sinistra. Cercetările arheologice au dus la dezvelirea unui număr de 6 centuriae, orientate per strigas de o parte și de alta a drumului interior, paralel cu via praetoria și via sagularis. Barăcile sunt situate față in față, cu portice care se deschid spre drum. Planimetria barăcilor este de forma literei L, compuse dintr-o cameră mai mare pentru centurion, in partea vestică.

Relieful de marmură care reproduce imaginea lui Hercules arată simplitatea producțiilor locale. Micile grupuri sculpturale cu figurație dionisiacă, precum și reliefurile cu aceeași tematică erau în vogă la Potaissa. Din păcate niciunul nu a ajuns până la noi  întreg.

Sculptura în bronz cuprinde statui de bronz de mari dimensiuni, statuete de bronz, precum și piesele de artizanat rafinat (lucerne, sfeșnice și podoabe). În forul orașului roman (astăzi străzile Cheii – Bălcescu – Panait Cerna – Zamfirescu) era amplasată statuia de bronz aurit a unui împărat, în mărime naturală, reprezentat în nuditate eroică. Din statuie s-a găsit doar o parte din laba piciorului drept pe str. Cheii. Din castru, unde s-au cercetat în întregime principia și termele, edificii din care marile statui de bronz nu lipseau, provin doar fragmente. Din statuile care stăteau odinioară în curtea și în basilica din principia au rămas două degete de bronz aurit. Ele provin de la două statui diferite, căci unul e în mărime naturală, celălalt de la o statuie colosală. Tot acolo s-au găsit, din statui de bronz aurit, fragmente de scalp, falduri din mantii.

Statuetele de bronz din categoria celor mijlocii sunt foarte bine reprezentate la Potaissa, dovedind, încă o dată bogăția acestui oraș. Dimensiunile lor variază între 23 și 40-50 cm înălțime. Aceste dimensiuni permiteau realizări artistice remarcabile, cu grijă pentru detalii. Mars nud, cu trăsături de efeb, se pregătește să arunce sulița. Pășește pe vârfuri, cu greutatea corpului lăsată pe piciorul drept, stângul e adus în față. Brațul drept e ridicat, formând cu antebrațul un unghi drept, cu această mână ținea sulița (acum lipsă). Brațul stâng e întins lateral pentru cumpănirea corpului. Din categoria bronzurilor mijlocii, face parte și cea mai frumoasă reprezentare a zeiței Venus, de tipul pudica. Statuia, s-a descoperit la Potaissa pe str. Dr. Ion Rațiu, actualmente aflându-se în Muzeul Național de Istorie a României. Statueta care îl reprezintă pe Iupiter în picioare atestă prezența la Potaissa a bronzurilor mici,aceasta având doar 12 cm înălțime, cu soclu 15,8 cm. Brațul drept al divinității e lăsat pe lângă corp ținând mănunchiul torsionat de fulgere. Este unica statuetă din Dacia descoperită împreună cu soclul care, la rândul său, e unic în Dacia prin decor.

Din universul cotidian nu lipseau nici sfeșnicele. La Potaissa au fost descoperite câteva piese de mare finețe. Un sfeșnic descoperit în castru avea corpul format din trupul unui acrobat care stătea în mâini, acesta fiind parte dintr-o serie denumită statuete cu acrobați. Un alt sfeșnic de bronz avea drept corp bustul unui silen ieșind dintr-un caliciu de frunze așezat pe o labă de leu. Sfeșnicul de bronz descoperit în canabae-le legiunii este format dintr-un trepied care sugerează forma anatomică a poziției flexate a piciorului uman având o tijă cu decor vegetal.

Cu unele genuri ale artelor plastice majore – statuaria, mozaicul, decorația arhitectonică – locuitorul Potaissei venea în contact în spațiile publice.

Creațiile statuariei funerare la Potaissa sunt foarte puține. Statuile funerare înfățișează imaginea despre sine pe care defuncții au vrut să o lase posterității: bărbați în togă sau în costum militar, femei în îmbrăcămintea matroanelor, cu toții gravi și demni.

Templele constituiau de asemenea locul ideal pentru conservarea lucrărilor de artă plastică. Aici se aflau imaginile de cult, mai ales statui de mari dimensiuni cu reprezentarea principală a divinităților. Descoperirea capului unei statui care îl reprezintă pe Serapis indică prezența la Potaissa a statuilor de mărime naturală. Din cercetările arheologice provine și un fragment dintr-o statuie de marmură, bustul lui Hercules, parțial brațul stâng, iar sub axila stângă și, capătul măciucii peste care era aruncată exuvia leonis. Piesa, de foarte bună factură artistică este importată la Potaissa.

Fragmentele arhitectonice descoperite în cuprinsul Potaissei (așezarea civilă și în castru) creionează parțial aspectul edificiilor publice, militare și private. S-au păstrat capiteluri, fusuri de coloană, baze de coloană, mai rar alte elemente arhitectonice. La Potaissa predomină capitelurile corintice, urmate de cele dorice; ordinul ionic este mai slab reprezentat, iar capitelurile compozite lipsesc cu desăvârșire. Pietrarii din Potaissa inovează rar în decorul capitelurilor. Din punct de vedere al proporțiilor, fusurile de coloană se înscriu, de obicei, în categoria celor dorice sau toscane, respectând canonul vitruvian.

Două monumente descoperite în termele castrului ilustrează sculptura decorativă la Potaissa. Aceste monumente, un Leu și Eros călărind un delfin,  împodobeau gurile de vărsare a apei.

Dacă sculpturile în piatră la Potaissa sunt aproape exclusiv locale, lucrările în bronz, de la statui până la lucerne provin, marea majoritate, din import. Diferența de realizare artistică este evidentă: pe de o parte calitatea modestă a majorității monumentelor de piatră, pe de altă parte calitatea foarte bună a majorității pieselor de bronz. Era compensația pentru cei cu dare de mână: dacă erau nevoiți să accepte un monument modest în cimitir, puteau în schimb să se înconjoare acasă de produse de calitate, din import, și să își creeze o ambianță potrivită cu nivelul lor social.

Îndatoririle pe care locuitorii Potaissei le au față de zei, atât în viața privată, cât și în cea publică, se reflectă în multitudinea monumentelor votive descoperite, care evocă un spectru larg de divinități. Locuitorii Potaissei își exprimă recunoștința față de divinitățile panteonului clasic greco-roman (Iupiter, Hercules, Liber Pater și Libera, Mercurius, Volkanus, Silvanus etc.). Conviețuirea unui amalgam etnic la Potaissa a generat însă un adevărat cosmopolitism religios. Pe lângă zeii romani, nu sunt uitați nici zeii orientali (Mithras), sirieni (Iupiter Dolichenus, Balmarcodes, Azizus), microasiatici (Cybele, Attis, Sabazius), africani (Saturnus african), egipteni (Isis, Serapis) sau traco-moesici (Cavalerii Danubieni, Cavalerul Trac). În unele cazuri, astfel de dedicații ne înfățișează zeii locurilor de origine ale soldaților și coloniștilor veniți la Potaissa sau trădează preferința și receptivitatea manifestată de romani pentru anumite culte străine.

Monumentele funerare ce se regăsesc în cea de-a doua sală a lapidarului reflectă credințele locuitorilor Potaissei despre condiția trupului și a sufletului după moarte. Mărturii ale artei provinciale romane, aceste monumente sunt din cele mai diverse: altare, stele, medalioane și edicule funerare, coronamente, conuri de pin sau lei aparținând unor complexe funerare. Cele mai des întâlnite monumente funerare la Potaissa sunt stelele sau pereții de ediculă care redau scena banchetului funebru, o masă rituală dată în cinstea morților, sau poate o simplă aluzie la fericirea veșnică care îl aștepta pe defunct în lumea cealaltă. Alteori întâlnim stele familiale sau medalioane care redau portretele defuncților alături de familia lor. Alte simboluri și aluzii întâlnite în iconografia monumentelor funerare amintesc de speranțele vieții de dincolo (motive vegetale și florale, lei apotropaici) sau evocă călătoria sufletului (delfinul, tridentul). Pe unele monumente apar chiar divinități care au o anumită relație cu lumea de dincolo sau ale căror mituri pot trezi speranțe soteriologice. Acesta este și cazul unei lespezi funerare, singura piesă de marmură aflată în expoziția de bază a muzeului, care prezintă în relief chipurile lui Mercurius și Hercules. Asocierea celor două divinități nu este deloc întâmplătoare. Dacă Mercurius este călăuza ce stă în apropierea bărcii lui Charon și conduce sufletele morților în lumea de dincolo, Hercules reprezintă speranța celui care a pătruns în Hades și a învins moartea.