Transilvania  în epoca migraţiilor timpurii (sec. IV-VII )

            După retragerea romanilor din Dacia, în timpul împăratului Aurelian (271-275 ) şi până prin sec. VI-VII., pe teritoriul actual al României au trecut ori s-au stabilit vremelnic populaţii migratoare (vandalii, diferitele ramuri ale goţilor, hunii, alanii, avarii).

 Civilizaţia romană va suferi profunde transformări: dispariţia oraşelor (la începutul sec. V), ruralizarea, apariţia elementelor economiei închise (prefigurare a Evului Mediu), evoluţia limbii latine într-un spaţiu care nu mai aparţine Imperiului roman, răspândirea creştinismului în forme “populare”.

Invazia hunilor şi aşezarea lor în Pannonia, în anul 433, a lăsat puţine mărturii directe, arheologice, în Transilvania. În schimb, germanicii răsăriteni – ostrogoţi şi gepizi – işi fac simţită prezenţa în Transilvania începând cu prima jumătate a secolului al V-lea, când se aflau sub control hunic.

Afirmaţiile lui Iordanes, un istoric din sec. VI, potrivit căruia gepizii s-au stabilit în Dacia după înfrangerea hunilor de către o coaliţie germanică, în anul 454, sunt confirmate din ce în ce mai mult de recente descoperiri arheologice din zonele centrale ale Transilvaniei. De la mijlocul sec. V şi până la sfârşitul acestui veac centrele de putere est-germanice, în principal gepidice, sunt ilustrate de tezaure tribale şi morminte cu inventar fastuos. Tezaure şi morminte bogate ale unor migratori est-germanici s-au descoperit la Șimleul Silvaniei, Apahida,  Cluj-Napoca (Someşeni, “Polus”) şi în valea Someşului Mic, în valea Mureşului (Dumbrăvioara, Cipău, Noşlac), în valea Târnavei Mari (Bratei, Sighişoara, Mediaş), dar şi în nord-vestul României (Tăuteni, Dindeşti, Valea lui Mihai, Oradea). Unele descoperiri atestă relaţiile de alianţă ale gepizilor cu Imperiul Roman târziu.

În  anul 567 avarii, în alianţă cu longobarzii, îi inving pe gepizi şi îi imping şi mai mult în Transilvania intracarpatică. Ei sunt atestaţi prin numeroase necropole (Vlaha, Band, Bratei, Noşlac), dar cu inventar funerar sărăcăcios. Tezaurele şi mormintele bogate dispăruseră la sfârşitul sec.V.

Prezenţa avarilor în Transilvania (morminte de călăreţi cu ritual şi inventar tipic) se surprinde arheologic mai ales în culoarul Turda –Câmpa Turzii- Teiuş. Cu ocazia cercetărilor arheologice preventive efectuate la Autostrada A 3 ( Câmpia Turzii) s-a descoperit cea mai mai mare necropolă avară din Podișul Transilvaniei, ce se  datează până în sec.VIII.

Potaissa în epoca migraţiilor (sec. IV-VII )

Părăsirea Potaissei de către legiunea V Macedonica a provocat o descreştere demografică simţitoare în oraş, căci o parte a populaţiei a urmat armata în retragerea spre sudul Dunării. Oraşul odinioară înfloritor decade treptat: ariile locuite se restrâng, nu se mai construiesc edificii impozante, oraşul se ruralizează.Acum se discern ocupațiile si habitudinile culturale ale diverselor grupuri umane existente în acest spațiu.

Unele obiecte databile în sec. IV-V d.Hr. (vase de ceramică, opaiţe, obiecte de podoabă) descoperite la Potaissa dovedesc că relaţiile cu Imperiul Roman târziu n-au dispărut total. Circulaţia monetară, restrânsă, continuă şi în sec. IV – V, ultimele monede romane circulând la Potaissa în sec. VI. Principala bogăţie a localităţii rămâne în această epocă sarea. Mai multe mărturii arheologice atestă, pe parcursul sec. IV – V, progresele creştinismului la Potaissa, în rândul romanicilor, dar şi al unor migratori: vase cu semnul crucii, o piatră de inel cu imaginea Bunului Păstor etc.

Castrul abandonat de militari n-a fost locuit de orăşenii din Potaissa şi, treptat, a început să se ruineze. Abia în sec. V grupuri de migratori se aşează vremelnic în castru: mai întâi alanii, apoi germanicii orientali (gepizii). Este posibil ca aceştia să fi intreţinut într-o oarecare măsură vechile construcţii din castru, locuindu-le, iar pe cele impunătoare – cum erau termele – să le fi transformat în „palate” pentru aristocraţia lor. De la gepizi au rămas vase de ceramică, fibule, alte obiecte din sec. V şi VI şi câteva morminte. Cea mai spectaculoasă descoperire este un mormânt bogat, al unei „prinţese”. Mai multe morminte de luptători gepizi, cu săbii şi piese de echipament militar, s-au găsit şi în vechiul cimitir al Potaissei, printre mormintele romane. Prin urmare, în a doua jumătate a sec. V şi în prima jumătate a sec. VI, Potaissa a fost un centru de putere aparţinând regatului gepid.

În secolul al VII-lea locul germanicilor orientali este luat de avari. Muzeul de Istorie din Turda are în patrimoniu și câteva arme avare ce provin din colecția inspectorului școlar Istvan Teglas. Cele mai târzii descoperiri prezente în expoziția de bază prezintă perioada de sfârșit a migrațiilor timpurii.Este vorba de marea migrație slavă. Astfel patru din cele unsprezece urne funerare( Grupul Mediaș) se regăsesc în expoziția muzeului. Acestea conțin urmele de oase calcinate,  sunt datate în secolele VIII-IX și au fost descoperite în cercetările arheologice efectuate în anul 1963 la Soporul de Câmpie.

Mormântul princiar germanic

O tânără aristocrată de origine germanică („botezată” de arheologi in timpul descoperirii, în glumă, „Franziska”) a fost înhumată în fostele băi romane.

Studiul antropologic indică o femeie de cca 35-45 de ani, de aproximativ 150 cm înălţime, care născuse de mai multe ori. Femeia avea o dentiţie bună, s-a înregistrat doar o singură carie, urmată de un abces,  ceea ce dovedeşte consumarea unor alimente puţin abrazive. Statutul social înalt al femeii este sugerat nu numai de podoabele cu care a fost îngropată, ci şi de inserţiile musculare foarte slabe, ca urmare a lipsei activităţilor fizice.

S-au păstrat podoabele, obiectele de toaletă şi chiar mici fragmente din îmbracăminte. Defuncta avusese o „rochie” lungă de in, brodată in dreptul bustului cu peste 160 de mici mărgele de sticlă şi închisă în faţă cu un şnur de care atârnau mărgele mari din chihlimbar. Peste rochie purta un „peplos” de lână, prins pe umeri cu două fibule . Era încinsă cu un cordon din in, cu  o cataramă mare din argint, aur şi almandine.Catarama de centură este cea mai complexă și cea mai spectaculoasă piesă din mormânt . De acest cordon atârnau un pieptene din os şi o oglindă rotundă din metal. În urechi purta cercei de aur . Aceștia cântăreau laolaltă 24 de grame.

Din încălţăminte s-au păstrat doar cataramele de argint cu inel și garnitură ovală.

Asemenea podoabe erau purtate de toate femeile aristocrate din neamurile germanice, inclusiv de reginele merovingiene, fiind răspândite în sec. V în toată Europa. Reparațiile multiple suferite de piesele de podoabă reprezintă o dovadă a folosinței îndelungate și a transmiterii lor de la o generație la alta. Inventarul celor mai multe morminte permite reconstituirea vestimentaţiei şi a accesoriilor purtate de femeile germanice aristocrate. Moda “Danubiană”, cu podoabe din aur în care erau montate pietre colorate, apare pe Dunărea mijlocie la sfârşitul sec. IV d.Hr. Podoabele (fibulele, cataramele, cerceii etc.) turnate în argint masiv, cu unele părţi aurite sau confecţionate din aur, se decorau cu almandine, granate sau pastă de sticlă prin tehnica cloisonné sau en cabochon. De pe la mijlocul sec. al V-lea bijuteriile germanicilor sunt ornamentate şi în tehnica « Kerbschnitt » prin executarea unui decor din linii frânte şi spirale, cu măşti umane sau alte imagini.

Mormântul prinţesei gepide din castrul de la Potaissa se datează în ultima treime a sec. V sau începutul sec. VI.

Această excepţională descoperire a fost prezentată publicului în expoziţii arheologice internaţionale din Germania (Speyer, 2007-2008) şi Italia (Roma, 2010-2011).